Se apropie editia a IV-a a Concursului de matematica “Profesor Gigi Haloiu”. Anul acesta ziua concursului va fi 14 noiembrie.
Mulţumesc încă o dată celor ce au făcut posibil anul trecut ca premiile să fie mult mai consistente faţă de primele două ediţii: Beatrice, Dragoş, Alina, Ionuţ, Călin.
Problema care a plăcut enorm anul trecut a fost problema cu fluturii de la clasa a VI-a:

Subiectele editiei precedente sunt: 2008_subiecte concurs editia a III-a
Orice sponsorizare, oricât de mică, din partea celor ce vor să aducă un zâmbet pe feţele unor copii din mediul rural pasionaţi de matematică este binevenită.
Am avut ocazia sa vad un colt din tara asta si, desi a trecut ceva vreme, o sa spun aici doar cateva lucruri.
Un album complet cu detalii despre imaginile in cauza am pregatit la adresa:
Kenia, o tara cu alta cultura, alt fel de a vedea viata
Imaginea de mai jos surprinde ceea ce numim “o enclava”, usor de observat cat de precare sunt conditiile de trai.

Si totusi, ceea ce este cu adevarat impresionant la acesti oameni este ca niciodata nu sunt tristi sau suparati, mai degraba sunt vesnic veseli. Stand de vorba cu ei, am inteles dupa cateva zile de unde vine acea lumina in ochii lor, ceva ce n-am intalnit nicicand in alta parte. Filosofia lor de viata este atat de simpla incat te simti un nimic atunci cand o descoperi: se bucura pentru ceea ce au si nu-si intuneca viata pentru ceea ce nu au.
Cu oarece întarziere, câteva poze, anul acesta din zona Kärnten
O vale inghetata

Lângă lacul Millstätter See

Rodelbahn, un soi de sanie pe şine, preţ de vreo 12 km de mers, cu ce viteza te lasă…inima.

QBB – ceva ce nu vom vedea curând in România: un soi de tren pe care te sui cu maşina şi care are menirea de a te ajuta să traversezi un tunel de 8,5km în numai 11 minute, spre a ajunge din zona Carintia (Kärnten cum îi spun austriecii) în Bad Hofgastein, cele mai interesante băi alpine din Europa şi pe care le recomand oricui (tânăr, copil, bunic, indiferent de vârstă), din nou ceva ce nu vom vedea vreodată în România.

8 noiembrie 2008
O zi în care s-au împlinit 2 vise:
-4 copii au plecat mai bucuroşi spre casă ca şi câştigători ai concursului de matematică “Profesor Gigi Hăloiu”
Mii de mulţumiri celor care au fost alături oferind acelor copii un plus de speranţă, de bucurie, de încântare că pasiunile mai sunt şi răsplătite pe lumea aceasta.
-cartea a ieşit de sub tipar
Mii de mulţumiri celor care au avut încredere în mine în clipele mai puţin optimiste ale vieţii şi celui ce m-a suportat în timp ce-o scriam. Fără ei n-ar fi existat nici motivaţia şi nici finalizarea.
Pentru toti cei ce au cerut, iată mai jos un scurt rezumat al cărţii.
Flash CS3 si Actionscript 3.0 pe intelesul tuturor
Lectură placută!
A trecut atâta vreme de când n-am mai călcat pe aici…n-am uitat bazarul…se întâmplă multe în fiecare zi care merită povestite, în special cele din gama Stupidities, dar am făcut o pauză ca să pot să mă ocup de ceea ce mi-am dorit de mult, de tare mult, de poate mult prea mult timp.
Deci ea este de vină; în curând va fi şi în librării. Iar pentru cei interesaţi, scrieţi un scurt email şi trimit un rezumat în format electronic ca să vă faceţi o idee asupra conţinutului.
Sunt cuvintele ei, ale Lianei, femeia pe care am admirat-o enorm pentru felul în care a ştiut să trăiască, să iubească. Singura care, atunci când nu ştiam dacă ceea ce simt este corect sau nu mi-a spus că da, există lucruri în viaţă care merită totul. Şi nici măcar n-am avut îndrăzneala să merg s-o întreb, ea a fost cea care şi-a cuibărit trupul pe-un scaun de laborator să-mi spună cum simte şi cum crede viaţa.
Dragă Liana, erai atât de puternică în ochii mei încât n-am crezut nici o clipă că nu vei ieşi învingătoare din lupta aceasta chinuitoare. Rămâi în pace şi crede că-ţi vor duce dorul toţi acei oameni care au avut marele noroc de a te cunoaşte.
Există atâtea variante în care-ţi poţi simţi sufletul pustiit. De dimineaţă m-am trezit cu un gând trist, dar liniştit, la cei pe care-i iubesc şi preţuiesc nespus şi la câţi dintre ei mai sunt ori nu mai sunt în preajmă. Făcusem oarecum o listă în gând în timp ce beam cafeaua, aşa, ca o înşiruire întru veşnicie, un soi de bază de date cu nume, imagine, set de amintiri ca să spun sec. Apoi, spre amiază un telefon mi-a bulversat lista şi-am priceput că oricât de senine ne-ar fi gândurile, tot va exista cineva care să le tulbure. Şi lista mea n-a mai ajuns pe blog, a rămas doar dezamăgire şi atât.
Aşa că acum, în loc să număr câte articole are baza mea de date, număr de câte ori mi-am simţit inima şi sufletul în pustiu.