Springtime

În sfârşit o zi în parc…

O iubire care merita totul…

Sunt cuvintele ei, ale Lianei, femeia pe care am admirat-o enorm pentru felul în care a ştiut să trăiască, să iubească.  Singura care, atunci când nu ştiam dacă ceea ce simt este corect sau nu mi-a spus că da, există lucruri în viaţă care merită totul. Şi nici măcar n-am avut îndrăzneala să merg s-o întreb, ea a fost cea care şi-a cuibărit trupul pe-un scaun de laborator să-mi spună cum simte şi cum crede viaţa.

Dragă Liana, erai atât de puternică în ochii mei încât n-am crezut nici o clipă că nu vei ieşi învingătoare din lupta aceasta chinuitoare. Rămâi în pace şi crede că-ţi vor duce dorul toţi acei oameni care au avut marele noroc de a te cunoaşte.

Pustiu

Există atâtea variante în care-ţi poţi simţi sufletul pustiit. De dimineaţă m-am trezit cu un gând trist, dar liniştit, la cei pe care-i iubesc şi preţuiesc nespus şi la câţi dintre ei mai sunt ori nu mai sunt în preajmă. Făcusem oarecum o listă în gând în timp ce beam cafeaua, aşa, ca o înşiruire întru veşnicie, un soi de bază de date cu nume, imagine, set de amintiri ca să spun sec. Apoi, spre amiază un telefon mi-a bulversat lista şi-am priceput că oricât de senine ne-ar fi gândurile, tot va exista cineva care să le tulbure. Şi lista mea n-a mai ajuns pe blog, a rămas doar dezamăgire şi atât.

Aşa că acum, în loc să număr câte articole are baza mea de date, număr de câte ori mi-am simţit inima şi sufletul în pustiu.

Am evoluat au ba ?

Iată că am mai vieţuit o lună. Bonsaiul n-a murit, ba chiar a făcut ramuri de-a dreptul, taximetriştii n-au învăţat încă să nu-şi mai parcheze minunatele gălbenele în intersecţii, sărbătorile de data asta chiar se apropie cu adevărat, magazinele sunt deschise non-stop dar funcţionează permanent doar o treime din case, meşterul mi-a promis astăzi a doua oară că vine şi mi-a oferit încă o amânare, pe încă o zi tocată fără milă, doar vecinul meu de la 4 s-a mai educat un pic şi nu-şi mai pune bolovanul pe minunatul lui loc de parcare. Aşadar: am evoluat au ba ?

Sincer nici nu ştiu dacă-mi mai pasă… am reuşit să accept cu destul de mare greutate, ce-i drept, că timpul se măsoară altfel la prea mulţi, că ceea ce definesc unii drept câteva minute se dovedeşte a fi măcar un grup de două ore compacte, că dăm 6-7 telefoane fără să stabilim altceva decât că în cursul zilei de mâine te sun sau mă suni ca să stabilim…

Mai pot pune ghemuite la gura sobei doar aminitirile, iară pe mine doar într-un vis frumos… că nu mai am sobă…aşa că ce mai contează de am evoluat au ba, când toate gândurile merg spre înapoi, spre ce am pierdut, spre ce nu mai am, spre ce n-o să mai revăd…spre ce a murit în mine, lângă mine, prin mine…

To my Father

Mai sunt două zile până la premierea câştigătorilor concursului ce-ţi poartă numele. Din păcate şi anul acesta tot mama va fi cea care va aprinde o lumânare şi pentru mine. Dar tu vei ştii să ierţi de acolo din ceruri şi sper să te bucuri un pic pentru că n-am lăsat niciodată ca minunea numită matematică să dispară din viaţa mea şi iată, aşa cum ţi-am promis, concursul continuă şi a ajuns la ediţia a doua.

Pot să-ţi spun că anul acesta ne-am descurcat mai bine, copilaşii au venit mai pregătiţi şi de la mai multe şcoli, am pregătit premii care-i vor încânta pe câştigători cu mult mai mult decât anul trecut. De un sigur lucru îmi pare rău, că cei de la şcoala unde ai lucrat nu mai au parte de dascăli care să-i înveţe să gândească, nu doar să memoreze…

Bonsai

Gaşca de la Cluj mi-a oferit un cadou mai special…pe micuţul din poză. Am reuşit să citesc câteva despre îngrijirea lor, sper doar să nu dau greş.

Dacă este cineva pasionat, rog un semn pentru transfer de informaţii.

E prea frumos ca să nu merite tot efortul de a rămâne la fel.

Curtea cu flori

Sună destul de straniu “Curtea cu flori”. Şi totuşi aşa am regăsit curtea casei părinteşti la acest sfârşit de săptămână.

Astfel că, la plecare, draga de Minnie arăta cam aşa:

Liniarizarea sentimentelor

Când o funcţie nu are nici maxime şi nici minime s-ar zice că este liniară. Aşa şi cu sentimentele. După ce te saturi de extreme, înveţi să devii liniar. M-am tot întrebat dacă este ok. Şi evident că răspunsul a venit imediat: nu este. Pentru că este ca un soi de plictis instalat peste tot. Şi atunci de unde vine aşa, măcar o dată pe zi, măcar la ceas de umbră, starea aceea de certitudine că este ok să devii liniar? Aş zice că doar din cauză că minimele m-au rănit prea mult. Am trăit zilele trecute o privire. Nu, nu e ciudat să spui că “ai trăit o privire”. Acea privire care nu te pătrunde, nu te răscoleşte este o privire şi atât, nu una trăită. Şi mi-a fost teamă s-o las să-mi bântuie visele; ar fi fost un maxim poate, nu un minim…Doar că minimele m-au rănit prea mult… Astfel că am rămas la f(x)=ax+b.

Raport de activitate

Imi amintesc cum, acum doi ani, o persoana drăguţă îmi cerea să fac raport de activitate lunar. Cum şi atunci trişam, iată că şi acum s-a întâmplat să treacă mai bine de o lună şi jumătate de când n-am mai trecut pe aici.

Deci, ce-am mai făcut? Păi, să nu uit de 07.07.07, ziua în care am fost cu Andreea la Muzeul Astra (foto). In 06.06.06 ştiu că mi-am luat bicicletă care draga de ea cam stă şi se prăfuieşte. Zilele astea agitate ne obligă să ne motorizăm la viteze mai mari decât permite bicicleta. Deci…rămâne de văzut ce va fi în 08.08.08…de va fi să mai fie…

Apoi, am reuşit să-l mai ascult pe Alifantis şi implicit pe Nichita.

Mă tentează un nou aparat foto, mă tentează un nou monitor, mă tentează o refinanţare a unui credit…ciudat de ce deciziile sunt grele şi atunci când nu dai raport nimănui. Şi, mai ales, mă tentează să aflu cine a scris asta:

In this so called life,

you don’t get the people you want,

you get people you need…

to teach you.

to hurt you.

to love you.

to make you laugh.

to make you exacly the person you should be.

O picătură de aer

C. m-a dus azi să revăd locuri atât de dragi şi atât de triste. Şi-am luat cu mine o picătură de aer pentru zilele ce vin.

Verde, albastru şi alb amestecate cu zmeură, dor, un zâmbet timid şi-o lacrimă.

Multumesc!