Incantare

Oradea, 26 mai 2007

Minuni sau simpli trandafiri ?

Cu siguraţă asta-i lipseşte oraşului de unde am plecat: trandafirii. Toată strădania mea de a sădi trandafiri acolo s-a soldat cu un final numit: două viţe de vie. Doamna viţă-de-vie nu înfloreşte, nu tentează spre a o duce în casă.

Şi totuşi există şi oraşe unde se poate altfel, unde gândul că o floare trebuie să bucure şi pe celalalt e cu siguranţă mai clar definit pentru fiecare în parte.

Cei din imagine sunt de la intrarea în blocul în care locuiesc acum. Sunt o minune pe care oamenii de aici au ales să o păstreze pentru ei DAR şi pentru ceilalţi.

Ce nu învăţăm la şcoală

Pentru a nu ştiu cata oară descopăr ce nu ne învaţă şcoala.

Zilele acestea am căutat informaţii referitoare la refacerea instalaţiei de alimentare cu apă pentru casa în care locuieşte mama. M-am lovit de tot felul de termeni gen presostat, vas de hidrofor, pompă submersibilă, presiune, etc. Unii cunoscuţi, alţii complet stăini. Şi mi-am dat seama că am lucrat degeaba cu mărimi în anii de şcoala dacă n-am reuşit ca elev să pricep la ce-mi foloseşte de exemplu definiţia atmosferei ca fiind egală cu 10 metri coloană apă. Sunt lucruri de care chiar se întâmplă să te loveşti în viaţă şi şcoala nu te pregăteşte pentru ele.

Noroc că pe lume mai există şi oameni dispuşi să sacrifice din timpul lor să-ţi explice una alta, aşa, fără a te taxa pentru consiliere. Acum ştiu să citesc o diagramă H-Q, probabil am învăţat la şcoala aşa ceva, nu neg, dar cu siguranţă forma în care a fost expusă a fost atât de seacă încât n-am conştientizat la ce-mi foloseşte.

Sper ca alegerea să fie bună, sper că maşina de spălat va avea suficientă presiune, sper că voi putea spăla vasele cand mama va face un duş fără să rămâna una din noi fără apă.

Şi mulţumiri lui D. Aşa oameni mai rar.

Octavian Paler -Desertul pentru totdeauna

Pentru că unora ne lipseşte…

Pentru că pe mulţi gândurile acestea ne reprezintă…

Pentru că nu ne este permis sa uităm….

“Mă întreb, totuşi, de nu cumva amintirile ajung să fie o capcană. Mai devreme sau mai târziu, am sfârşi prin a obosi să descoperim me­reu că nu mai suntem ce-am fost. N-am mai fi nici măcar în situaţia unei hiene care se hrăneşte din resturi. În consecinţă, cred că voi renunţa la recapitulări. Nu pot găsi în ele decât cauze, explicaţii. Or, eu aş avea nevoie de altceva. Într-un deşert, probabil, nu te uiţi în urmă. Ce să vezi? Vântul ţi-a şters, deja, urmele. Privirea caută, stăruitor, orizontul, în faţă, unde, pe nisipul fierbinte, tremură o nălucire care te poate stimula să speri. Un pustiu nu e niciodată fals. El minte doar pentru a te încuraja să mergi mai departe, ceea ce face din amăgire ceva vital.” - Octavian Paler