A fost sau n-a fost

Din categoria lui “A… să nu uit să trăiesc”, azi despre filmul “A fost sau n-a fost” regizat de Corneliu Porumboiu. N-o să fac fac o recenzie, sunt atâtea disponibile peste tot, doar că legat de acest 12:08 mă gândeam cât de mult “cântaresc” numerele în viaţa noastră. Ne legăm de ele ca de nişte universaluri, aşteptând ca în cazul filmului un statut de “erou” după cum actul de răzvrătire a precedat sau nu această oră. Dacă silabele vin şi pleacă atingându-ne, rănindu-ne mai mult sau mai puţin, avem pretenţia ca simbolurile numite cifre să rămână statornice, definitorii. A fost doar un gând ce mi-a străbătut fugar tâmpla în timp ce vizionam filmul. Una peste alta, nu lăsaţi să mai treacă zile zeci până să-l vedeţi.

Sinceritate si conturile de mail

Ieri cineva s-a gandit ca as avea prea mult timp liber si mi-a dat de lucru. Acuma nu stiu daca respectivul se numeste cei de la yahoo sau omul care vrea sa stie tot, in orice caz ziua de ieri a fost dedicata in mare parte recuperarii parolei de pe contul de mail. Si tot ce-am citit pe forumuri si diverse site-uri m-a facut sa ma intreb care ar fi definitia actuala pentru confidential.

Altadata trimiteam carti postale fara plic si nu cred ca duminica dimineata la biserica din sat continutul lor era subiect de barfa. Acum daca vrei sa-ti faci trafic pe un site, pune acolo si ceva de spart conturi de mail si sigur se aduna poporul sa citeasca.

Si atunci e fireasca intrebarea: de unde nevoia asta umana de a patrunde in corespondenta celuilalt. Mai peste tot am citit fraze de genul: vreau sa accesez contul prietenului/ prietenei pentru ca simt ca are pe altcineva. Poate ca acele carti postale ajungeau la destinatie fara a fi citite de alte persoane pentru ca si calitatea sufletului uman era alta, iar semnificatia a ceea ce noi romanii numim sinceritate era intr-adevar sin cera (adica fara ceara -cu referire la sculpturile realizate perfect incat nu necesitau retusuri din ceara) , un atribut pentru ceva pur.

Pe cand definitii actualizate in DEX-ul nostru oare?

Pass over in silence

Pentru că tot revine acest gând de zile bune, o să încerc să disec acea stare de spirit pe care o ai când spui cuiva că-l vei suna sau că vei lamuri curând acel ceva (de multe ori extrem de important) şi apoi trec ore, zile, luni, ani şi tăcerile vă învăluie pe amândoi, construind un munte de gheaţă între tine şi celălalt.

Fiecare sau doar unul din cei doi poartă în el părerea de rău că a permis ca timpul să treacă fără să dea un semn, un simplu zâmbet pe mess, un mail, un telefon…

Şi atunci fie îţi spui “aşa a fost să fie” şi-ţi faci din acest dicton un fel de a ignora esenţa vieţii, fie mai pui la desagă un om care te-a dezamăgit, fie negi vehement cum că te-ar fi durut… fie îndraznesti după o bună bucată de vreme să rupi tacerea cu un telefon.
Îţi doresc doar atât: să nu auzi la celalalt capăt de fir: “A murit anul trecut…”

Top Posts

Cred că multora le este dor de vacanţe.

Altfel nu ştiu cum s-a întamplat de ieri postul Vacanţa era pe pozitiţia 3 în Top Posts (la categoria limba română).

Aş mai fi vrut doar să nu se mai termine…

Totuşi lumea în care am revenit îmi pare placută, dulce, caldă. Nu ştiu dacă există starea de echilibru perfect, probabil că nu, dar cu siguranţă sunt momente în viaţă când simţi că totul e OK.

Vacanţa

Austria - pedantă, dichisită, cochetă chiar, poate nu pe de-a-ntregul, dar oricum partea pe care am văzut-o eu aşa mi-a apărut într-o iarnă care s-a vrut a fi mai mult primavară.

Salutări tuturor care au fost acolo şi care ştiu ce înseamnă o poveste la ceas de seară, la cabană, în mijlocul unor suflete calde.

Cateva imagini aici

Oraşul sub zapadă

Noaptea trecută am tot auzit şoaptele unei ploi infinite… aşa, cam ca o viaţă îngropată în plictiseală. Astfel că de dimineaţă mă aşeptam să găsesc o natură mustind până la refuz în bălţi, lacuri, râuri construite pe aleile recentei capitale culturale europene… Mare mi-a fost mirarea să descopăr ascunse sub pălărioare de zăpadă ceea ce-mi aminteam că privirile mele lăsaseră de cu seară prin prejur. Şi nimic nu mi-a mai părut interesant: nici clădiri, nici bulevarde, nici chiar oraşul, doar albul acela năucitor şi minunea numită zăpadă.